Sfântul Ierarh Celestin, Episcopul Romei – Păstor al Adevărului și Apărător al Dreptmăririi în Secolul al V-lea

În sinaxarele ortodoxe și în calendarul liturgic, Sfântul Ier. Celestin, episcop al Romei (422–432), este pomenit ca un mărturisitor al dreptei credințe și un vrednic păstor al turmei lui Hristos într-o vreme de tulburare și redefinire dogmatică. Trăitor într-un context istoric deosebit de complex, marcat de crize teologice și sociale profunde, acest ierarh al Romei s-a arătat a fi nu doar un administrator iscusit al Bisericii locale, ci și un teolog de finețe, a cărui contribuție a fost simțită în întregul trup eclesial al vremii sale.

Despre copilăria și familia Sfântului Celestin nu s-au păstrat multe informații certe, însă izvoarele patristice și istoricii Bisericii îl situează ca fiind originar din Campania Italiei, cel mai probabil din orașul Roma sau din împrejurimi. Provenind, se pare, dintr-o familie creștină evlavioasă, Celestin a primit o educație aleasă în duhul credinței ortodoxe și în spiritul culturii clasice, aspect care se va reflecta mai târziu în stilul său epistolar, profund articulat și ancorat în Tradiția Bisericii.

A fost hirotonit preot sub pontificatul Papei Inocențiu I, fiind recunoscut pentru râvna, blândețea și priceperea sa pastorală. La moartea episcopului Bonifaciu I, în anul 422, Celestin a fost ales ca urmaș pe scaunul Romei, devenind astfel episcopul Romei – poziție pe care o va ocupa timp de zece ani.

Secolul al V-lea a fost o perioadă de mari frământări pentru Biserica și Imperiul Roman. Din punct de vedere politic, Imperiul de Apus se afla într-un proces accentuat de decădere, afectat de invaziile barbare și de instabilitatea internă. Din punct de vedere teologic, Biserica era provocată de ereziile hristologice și pelagiene, care zdruncinau unitatea și claritatea învățăturii de credință.

În acest context tensionat, episcopul Celestin s-a remarcat ca un luptător hotărât împotriva învățăturilor greșite, un promotor al unității Bisericii și un sprijinitor activ al misiunii creștine în Occident.

Una dintre cele mai importante contribuții ale Sfântului Celestin a fost condamnarea pelagianismului – o erezie care nega păcatul strămoșesc și nevoia harului divin pentru mântuire. Sprijinindu-l pe Fericitul Augustin de Hipona, episcopul Romei a trimis scrisori de mustrare către cei care promovau aceste învățături greșite, îndemnând la pocăință și întoarcere la dreapta credință. De asemenea, a colaborat strâns cu sinoadele locale din Africa de Nord în vederea eradicării pelagianismului.

În același timp, în Răsăritul creștin, Celestin a intervenit cu autoritate în disputele legate de învățătura lui Nestorie, patriarhul Constantinopolului, care susținea că Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), ci doar „născătoare de Hristos” (Christotokos). În anul 430, Sfântul Celestin a convocat un sinod la Roma, în care Nestorie a fost condamnat. Ulterior, l-a sprijinit pe Sfântul Chiril al Alexandriei, un titan al Ortodoxiei, în pregătirea și desfășurarea Sinodului Ecumenic de la Efes din anul 431, unde erezia nestoriană a fost definitiv osândită, iar dogma Născătoarei de Dumnezeu a fost solemn proclamată.

Pe lângă aceste importante dispute teologice, Sfântul Celestin s-a îngrijit de extinderea misiunii creștine în regiunile mai puțin evanghelizate ale Europei. A trimis episcopi și preoți în Galia (Franța de azi), în Spania, și chiar în Britania, unde l-a susținut pe episcopul Paladie, precursorul Sfântului Patrick, în lucrarea de convertire a populațiilor celtice la creștinism.

A restaurat și înfrumusețat lăcașuri de cult, a sprijinit monahismul autentic și a întărit disciplina clericală în Occident, reafirmând importanța canoanelor apostolice și sinodale.

Sfântul Ierarh Celestin a adormit în pace în anul 432, fiind înmormântat la Roma, pe Via Appia. Prăznuirea sa este stabilită în data de 8 aprilie, iar amintirea sa este vie atât în Apus, cât și în Răsărit. Deși numele său este mai puțin cunoscut decât al altor ierarhi contemporani, contribuția sa la clarificarea dogmatică a Bisericii și la păstrarea unității eclesiale rămâne de necontestat.

Sfântul Celestin este un model de ierarh care a știut să îmbine fermitatea teologică cu blândețea pastorală, discernământul doctrinar cu iubirea față de Biserică. Prin lucrarea sa, el a ajutat la stabilirea unor fundamente teologice care vor fi reafirmate și întărite de sinoadele ulterioare, iar activitatea sa rămâne o mărturie despre rolul episcopului ca păstor, învățător și apărător al credinței.